Respect, Maior Ilie Dunca!
Sursa Foto: Facebook ISU Bistrita-Nasau
“Eu sunt! Eu văd! Eu cer!” Acesta este un principiu extrem de des folosit în gestionarea situațiilor de urgență din Franța. Același principiu a fost pus în aplicare, până în cel mai mic detaliu, de către comandantul Detașamentului de Pompieri Bistrița, maiorul Ilie Dunca.
Aflat în timpul liber alături de soția sa, câteva secunde au lipsit să fie martor ocular al accidentului rutier ce a avut loc luni, 13 iunie a.c., în localitatea Săsarm, din județul Bistrița - Năsăud. Imaginea a fost una sumbră, cinci victime în agonie, dintre care una, o tânără în vârstă de 26 de ani, semiconștientă, rămasă blocată în habitaclu.
Ilie a făcut o recunoaștere rapidă și, după ce s-a asigurat că restul victimelor nu au viața iminent pusă în pericol, s-a concentrat pe tânăra rămasă în mașină. A solicitat sprijinul colegilor, inclusiv a furnizat coordonatele GPS pentru ca elicopterul SMURD să poată ajunge cât mai rapid și mai aproape de locul accidentului.
Tinerei i-a eliberat căile aeriene și a încercat să o stabilizeze, până la sosirea colegilor. Nu putea fi extrasă fără accesorii care să o țină în siguranță, iar cum riscul unei explozii/unui incendiu a fost înlăturat, a ținut-o conștientă până la sosirea echipajului de descarcerare.
Când au ajuns colegii, a putut răsufla ușurat că cele cinci victime au ajuns pe mâini bune. De abia atunci, s-a putut concentra pe continuarea deplasării. Ilie este pompierul militar ce reflectă cu strictețe definiția acestei meserii: altruist, săritor, profesionist și curajos. Exact calitătile de care are nevoie un lider în echipa pe care o reprezintă.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.