Zeci de pompieri au acţionat pentru stingerea unui incendiu de proporţii

Marți, 14 Iunie 2022Arges
Sursa Foto: Facebook ISU Arges

Zeci de pompieri au actionat pentru stingerea unui incendiu de proportii | imaginea 1 Un incendiu de proporţii a izbucnit joi, 9 iunie a.c., la hala unui operator economic de pe strada Drumul 23, localitatea Bradu. Pompierii au intervenit pentru limitarea extinderii incendiului care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 5.000 mp.

A fost o noapte lungă în care s-a acționat continuu cu zeci de pompieri și 22 de autospeciale de stingere a incendiilor, o autoscară, o autospecială CBRN, două ambulanțe SMURD de la Inspectoratele Pentru Situații de Urgență ale județelor Argeș, Dâmbovița, Olt și Giurgiu, precum și de la Serviciul Privat pentru Situații de Urgență Falck Fire Services (patru autospeciale de stingere).

Pompierii argeşeni au continuat identificarea surselor de fum din zonele în care substanțele de stingere nu au pătruns și au lucrat pentru înlăturarea acestora. Din fericire, nu a fost necesară intervenția paramedicilor SMURD nefiind identificate victime.

În permanență a fost monitorizată concentrația substanțelor volatile din atmosferă, pentru a asigura o protecție adecvată atât personalului de la locul intervenției și cât și pentru a înștiința la nevoie populația din apropiere de riscurile la care se pot expune și măsurile de protecție ce trebuie urmate.

Cu toate că flăcările imense erau amenințătoare, lucrând eficient în echipă s-a reușit împiedicarea extinderii incendiului la vecinătăți. Pompierii argeșeni au fost nevoiți să execute misiunea de stingere efectuând de trei ori schimbarea personalului de la intervenție, menținând un răspuns operativ în lupta cu flăcările.

A durat şi ceva vreme până la înlăturarea tuturor riscurilor de reaprindere a deșeurilor combustibile de diferite tipuri, ce erau depozitate în spațiul deschis din curtea operatorului economic.

Se adresează mulțumiri tuturor pentru sprijinul acordat, începând cu cetățenii care au respectat toate recomandările autorităților, tuturor colegilor noștri din inspectoratele județene care au intervenit, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență pentru manevra operativă și oportună de forțe, Instituției Prefectului pentru eficienta integrare a componentelor sistemului de management al situațiilor de urgență, precum și celorlalte instituții și entități economice din județ sosite în sprijin, în lupta cu focul.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.