Respect, soldat Valentin Găină!

Sâmbătă, 23 Iulie 2022Olt
Sursa Foto: Facebook ISU Olt

Respect  soldat Valentin Gaina | imaginea 1 Vali venea spre Slatina, împreună cu tatăl său, când a văzut fum gros în zona localității Slătioara.

“Sigur s-a întâmplat ceva grav, trebuie să mergem până acolo să vedem despre ce este vorba”, i-a spus tânărul pompier tatălui său.

În câteva minute au ajuns la locul evenimentului, iar Vali a sprijinit cu tot ce a putut echipajele care acționau pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată.

Alături de colegii din cadrul Detașamentului Slatina, au depus un efort remarcabil și au reușit să lichideze incendiul, care punea în pericol mai multe gospodării.

“Gata, băieți, am reușit să lichidăm incendiul, eu mă retrag, sper că v-am fost de ajutor”, le-a spus Vali colegilor.

Chiar dacă era plin de funingine și epuizat, a plecat cu satisfacția că și-a făcut datoria, așa cum a jurat când și-a început cariera!

Soldat Valentin GĂINĂ face parte din prima serie de soldați profesioniști încadrați la ISU Olt, iar duminicå, 17 iulie a.c., și-a primit botezul focului, chiar dacă era în timpul liber!

Vali a fost de foarte mare ajutor, dar mai ales a demonstrat că a înțeles exact ce presupune meseria de pompier și pentru asta meritå felicitări!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.