Un saivan, o magazie și tone de furaje au fost distruse în urma unui incendiu
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Un saivan, o magazie și 70 de tone de furaje au fost distruse joi seara, 21 iulie a.c., în urma unui incendiu care a avut loc în localitatea Brăești. Flăcările amenințau să se extindă la un alt
adăpost de animale din vecinătate, dar și la alte trei gospodării.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu trei autospeciale de intervenție. Incendiul se manifesta generalizat la depozitul de furaje, adăpostul de animale și o magazie. Concomitent cu acțiunea de stingere, pompierii au salvat doi viței dintr-un grajd și au reușit să protejeze de flăcări un alt adăpost de animale și trei case aflate în imediata vecinătate.
La fața locului a fost solicitată și o ambulanță pentru acordarea de îngrjiri medicale proprietarului, care a suferit arsuri ușoare în momentul în care a intervenit să salveze cabalinele aflate în interiorul adăpostului. Acesta a refuzat transportul la spital.
Au ars aproximativ 70 de tone de furaje, adăpostul de animale pe o suprafață de 60 de metri pătrați și o magazie, fiind înregistrate pagube de peste 50.000 de lei. Pompierii au reușit să protejeze vecinătățile, valoarea bunurilor salvate fiind de aproximativ 200.000 de lei. Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind autoaprinderea furajelor.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.