Maşină cuprinsă de flăcări

Luni, 15 August 2022Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Masina cuprinsa de flacari | imaginea 1 Un autoturism a ars în totalitate, luni după-amiază, 8 august a.c., pe o stradă din localitatea Dealu. Conducătoarea auto și cei doi copii care o însoțeau au coborât imediat din mașină când au văzut fum ieșind de la motor. În scurt timp, autoturismul a fost cuprins de flăcări.

Incendiul s-a extins și la vegetaţia uscată de pe marginea drumului, existând riscul de a ajunge la o casă aflată în apropiere, dar și la pădure. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Autoturismul ardea ca o torță, iar focul se îndrepta către pădure. Pompierii au reușit să oprească propagarea flăcărilor, după o intervenție de mai bine de două ore. Au ars și aproximativ 7 ha de vegetație uscată.

Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul. Pentru a preveni astfel de cazuri, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • verificaţi instalaţia electrică;
  • nu faceți improvizații la instalația electrică;
  • asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
  • verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
  • verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.