Intervenție salvatoare, la întoarcere din misiune
Sursa Foto: Facebook ISU Sibiu
“Ne întorceam din misiune de la Vama Siret spre casă. Eram în coloană pe serpentinele de la Pasul Mestecăniș, aproape de Vatra Dornei.
La un moment dat, un echipaj de poliție cu sirenele pornite, trece pe lângă noi. Acela a fost momentul când am înțeles că este vorba de un accident rutier. Imediat am ieșit din coloană, urmând echipajul de poliție, și după câteva sute de metri, am ajuns la locul accidentului. Am oprit și am făcut tot ce știam noi mai bine!”
Gelu și Ioan au decuplat bornele de la acumulatori, de pe cele două autoturisme, iar Dragoș și Vasile au început să acorde primul ajutor persoanelor implicate în accident, fiind vorba de 4 femei și 5 bărbați.
“În timp ce evaluam victimele, o ambulanță SAJ ce transporta un pacient, trecea pe acolo. Au fost de mare ajutor, ne-au dat pansamente sterile și ce mai aveam nevoie pentru îngrijirea victimelor.”
După câteva minute, au sosit pompierii ISU „Bucovina” Suceava care au preluat 8 persoane din cele 9 implicate pentru a le transporta la spital. Din fericire, erau stabile și conștiente, însă aveau diferite traumatisme ce necesitau investigații suplimentare. Pentru unii dintre ei vacanța era pe final, iar pentru ceilalți abia începea…
Plt. adj.-șef Ciubar Gelu, Plt. adj. Moga Ioan, Plt. adj. Datcu Vasile și Plt. Mardari Dragoș, vă mulțumim pentru profesionalismul și promptitudinea de care ați dat dovadă!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.