Fisură la Barajul Tăul Mare - Localnici din Roșia Montană, evacuați preventiv

Marți, 04 Octombrie 2022Alba
Sursa Foto: Facebook ISU Alba

Fisura la Barajul Taul Mare   Localnici din Rosia Montana  evacuati preventiv | imaginea 1 Intervenție la Baraj Lac de acumulare piscicolă Tăul Mare - Roșia Montană. Pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică, 2 octombrie a.c., 268 de persoane (aflate în zone cu potențial risc) au fost informate asupra măsurii de evacuare preventivă.

Anunțarea acestora a fost făcută prin emiterea a 4 mesaje RO-ALERT, concomitent cu anunțarea fizică de către echipaje mixte formate din pompieri, polițiști, jandarmi și reprezentanți ai administrației locale, care au explicat populației importanța evacuării preventive.

În urma acestui demers, 70 de persoane s-au autoevacuat la rude în localitățile limitrofe, 14 persoane au fost evacuate cu mijloace și în spații asigurate de către autoritățile locale (orașele Abrud și Cîmpeni), iar restul persoanelor au refuzat evacuarea.

În aceste momente se lucrează cu utilaje de mare capacitate (buldozere și vole) pentru crearea unui drum de acces necesar autospecialelor de intervenție, având în vedere că drumul este impracticabil până la baraj.

Au fost dislocate 6 motopompe de mare capacitate, fiecare având posibilitatea de evacuare de 10.000 l/min. Concomitent, un expert care a întocmit documentația ce a stat la baza obținerii autorizației de funcționare a barajului vizat, împreună cu alți specialiști ai SGA, expertizează avaria pentru stabilirea cu exactitate a riscurilor și a metodelor de urmat pentru reducerea acestora.

În total, la această misiune au fost angrenate următoarele forțe și mijloace:

  • ISU Alba: 71 militari, 2 camioane cu 2 motopompe, 2 microbuze, 8 autoturisme, 2 autospeciale de interventie; pentru gestionarea situației, ISU Alba a alertat întregul personal operativ; a fost dispusă trimiterea în zona afectată a încă 4 motopompe de mare capacitate de la ISU HD, ISU MS, ISU CJ și ISU BH;
  • IJJ: 60 jandarmi cu 15 auto;
  • IPJ: 16 polițiști cu 7 auto;

În cursul dimineții de duminică, 2 octombrie a.c., șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a ajuns la fața locului și a desfășurat o ședință de lucru cu reprezentanții tuturor instituțiilor și operatorilor economici implicați în gestionarea acestei misiuni.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.