Incendiu izbucnit într-o gospodărie botoșăneană

Marți, 11 Octombrie 2022Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Incendiu izbucnit intr o gospodarie botosaneana | imaginea 1 Sâmbătă dimineață, 8 octombrie a.c., pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Drăgușeni.

O clădire folosită ca atelier de reparații a luat foc și exista pericolul ca flăcările să se extindă la alte construcții din gospodărie. În interior existau și șase litri de benzină, ceea ce a favorizat propagarea flăcărilor la întreaga cladire. În momentul producerii evenimentului, proprietarii erau acasă. Aceștia au încercat să stingă incendiul, dar nu au reușit.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Săveni, cu o ambulanță SMURD și o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și voluntarii din comună. Aceștia au acționat rapid pentru a localiza incendiul, reușind să protejeze casa, o altă anexă, două tone de lemne de foc și două tone de peleți.

Au ars atelierul respectiv și bunurile din interior, inclusiv diferite unelte electrice. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul. Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii vă recomandă să:

  • efectuaţi verificarea periodică a instalaţiei electrice;
  • nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
  • la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
  • nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
  • instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului.

Incendiu izbucnit intr o gospodarie botosaneana | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.