La un pas de tragedie din cauza unei butelii

Sâmbătă, 01 Octombrie 2022Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

La un pas de tragedie din cauza unei butelii | imaginea 1 Secția de Pompieri Huși a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și un echipaj specializat, pentru asigurarea măsurilor PSI, în urma exploziei unei butelii încărcate cu GPL.

Pompierii militari au intervenit în localitatea Râșești, comuna Drânceni. Explozia nu a fost urmată de incendiu. O butelie încărcată cu GPL a explodat în bucătăria locuinței, în urma deflagrației o femeie fiind rănită. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță tip B aparținând SAJ Vaslui.

La sosirea echipajului de intervenție a fost găsită o femeie rănită, victima având arsuri pe față, mâini și picioare. Victima a fost evaluată și a primit primul ajutor medical de la echipajul ambulanței SAJ, după care a fost transportată la spital.

Pompierii au evacuat din locuință șapte butelii încărcate cu GPL, iar imobilul are geamurile și ușile smulse, tavanul din gips carton fiind prăbușit. Trei din cele cinci camere ale imobilului au fost afectate de explozie, de asemenea și o suprafață de aproximativ 30 metri pătrați din acoperiș.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.