Respect, Alin, Marius, Alex și tuturor pompierilor care au intervenit la acest caz!

Duminică, 27 Noiembrie 2022Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Respect  Alin  Marius  Alex si tuturor pompierilor care au intervenit la acest caz | imaginea 1 „Arde tare! Mama a rămas înăuntru! Flăcările sunt foarte mari! Nu pot să intru! Veniți repede!”

Dispecer: “Băieți, grăbiți-vă! În casă se află o persoană! Nu s-au evacuat toți! Cei de acolo nu pot intra, flăcările sunt prea mari! Șeful turei: “Ajungem într-un minut! Marius și Alex, voi intrați în casă! Trebuie să o găsim pe femeie cât mai repede!”

Salvatorii giurgiuveni erau în drum spre Malu, acolo unde ardea o casă, iar proprietara nu reușise să iasă. Toți se întrebau ce vor găsi la fața locului și știau un singur lucru: că trebuie să intervină rapid.

“Arde rău! Mama a rămas înăuntru, vă rog să o salvați!”, a strigat fiul bătrânei, când au ajuns pompierii. Le-a mai spus că aceasta are 88 de ani și că se deplasează cu dificultate.

Acoperișul ardea ca o torță, iar casa era plină de fum. Marius și Alex au luat aparatele de respirat și au intrat. De afară, Alin se asigura că aceștia sunt în siguranță și încerca să vadă pe fereastră unde se află femeia.

“Mamaie, ne auzi? Suntem de la pompieri!” striga el. Fără răspuns…Prin fumul dens, salvatorii nu s-au oprit din căutat. Au comunicat în permanență până când au găsit-o. “Este inconștientă, dar respiră! S-a intoxicat cu fum”, a spus unul dintre pompieri.

Au luat-o în brațe și au ieșit imediat din casă, sub privirile fiului și ale vecinilor care se rugau ca aceasta să fie bine. A fost preluată imediat de ambulanță și de paramedicii SMURD care i-au acordat primul ajutor și au transportat-o la spital.

Abia la finalul misiunii, când incendiul a fost stins, pompierii au răsuflat ușurați. Au salvat o viață, iar acest lucru nu îl vor uita niciodată!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.