Un tânăr și-a pierdut viața într-o instalație de evacuare a rumegușului

Sâmbătă, 05 Noiembrie 2022Vrancea
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea

Un tanar si a pierdut viata intr o instalatie de evacuare a rumegusului | imaginea 1 O persoană și-a pierdut viața după ce a fost surprinsă în instalația de evacuare a rumegușului dintr-un siloz. Evenimentul a avut loc marți, 1 noiembrie a.c., în comuna Bolotești. Pompierii au fost alertați în jurul orei 11:15.

În cel mai scurt timp, la fața locului, s-au deplasat 2 echipaje din cadrul Staţiei de Pompieri Vidra, cu 1 autospecială de intervenție și 1 ambulanță SMURD, precum și 1 autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani. Totodată, la locul evenimentului a fost prezent și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea (SAJ).

La sosirea forțelor de intervenție, din nefericire, victima de sex masculin, în vârstă de 20 de ani, nu mai prezenta semne vitale, echipajul SAJ declarând decesul. Echipajul de descarcerare a acționat pentru extragerea persoanei rămasă surprinsă în utilaj.

La locul intervenției, paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei persoane de sex masculin în vârstă de 28 de ani, care a suferit atac de panică, ulterior, aceasta fiind transportată cu ambulanța SMURD la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Vidra.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.