Reparați, curățați și izolați coșul de fum!
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Casa unei vârstnice de 88 de ani din municipiul Dorohoi s-a aprins, cel mai probabil de la un coș de fum deteriorat, iar flăcările s-au extins la acoperișul locuinței fiicei sale.
Alarma a fost dată puțin înainte de miezul nopții, de nepotul bătrânei. Tot el a ajutat-o pe bunică să iasă din locuință. Femeia a suferit un atac de panică și a fost preluată de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, ulterior fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Ajunși la fața locului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au constatat că ardea casa bătrânei în totalitate, precum și o parte din acoperișul celeilalte locuințe. Intervenția a fost îngreunată de faptul că în toate cele trei încăperi ale casei era depozitată o cantitate mare de deșeuri.
Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii vă recomandă să:
- verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grunzi, astereală etc.);
- curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
- tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
- îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
- păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.