Accidente rutiere, incendii și alte misiuni

Joi, 16 Februarie 2023Mehedinti
Sursa Foto: Facebook ISU Mehedinti

Accidente rutiere  incendii si alte misiuni | imaginea 1 Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” al judeţului Mehedinţi au efectuat 𝟒𝟑 de misiuni, la sfârșit de săptămână.

Pompierii mehedințeni au acționat pentru salvarea victimelor a trei accidente rutiere, stingerea a zece incendii, îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil, transportarea unei persoane supraponderale cu probleme medicale, precum și pentru acordarea asistenței medicale unui număr de 28 de persoane, care au solicitat ajutorul apelând numărul unic de urgență 112.

În perioada 10-12 februarie a.c., pompierii mehedințeni au intervenit pentru stingerea a 𝐳𝐞𝐜𝐞 incendii, cinci dintre acestea izbucnite la gospodării, iar alte cinci manifestate la un spațiu comercial, un autoturism, o pubelă, anvelope uzate și vegetație uscată.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, echipajele operative reușind să lichideze incendiile în limitele găsite, împiedicând propagarea flăcărilor.

În perioada de referință, salvatorii mehedințeni au acționat și la 𝐭𝐫𝐞𝐢 accidente rutiere, în urma cărora trei persoane conștiente au necesitat îngrijiri medicale, doar două dintre acestea fiind transportate la spital de către echipajele SMURD.

În noaptea de duminică, 12 februarie a.c., un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin a intervenit pe B-dul Tudor Vladimirescu din municipiu, pentru îndepărtarea unui copac și a unui stâlp electric stradal căzuți pe carosabil. Cu ajutorul accesoriilor din dotare, pompierii militari au degajat carosabilul, circulația fiind reluată în condiții de siguranță.

Tot în cursul zilei de duminică, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească în localitatea Bistrița din comuna Hinova.

Au ars acoperișul anexei pe o suprafață de circa 10 mp, podul din blană de lemn pe o suprafață de circa 5 mp și mobilierul din încăpere. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de coșul de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materialele combustibile.

❗Pompierii atrag atenția cetățenilor că nerespectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor poate produce tragedii. Le reamintesc acestora că, în ceea ce privește exploatarea coșurilor de evacuare a fumului, sunt obligatorii verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a acestora, fiind interzisă folosirea lor dacă sunt necurățate.

⚠️Totodată, recomandă populației să manifeste prudență maximă la utilizarea sobelor sau a altor echipamente folosite pentru încălzirea locuinței.

✔️ Înainte de culcare, focul din sobă trebuie întotdeauna stins. ⛔ Nu se vor utiliza mijloace de încălzire (sobe, reșouri, calorifere electrice, aeroterme și altele) cu defecte sau improvizații, deoarece pot conduce la evenimente cu pagube sau chiar cu pierderi de vieți.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.