Au salvat 12 cățeluși aruncați într-un puț!
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
Vineri, 3 februarie a.c., în jurul orei 14.00, un cetățean cu suflet mare, aflat în trecere pe un câmp din apropierea localității Peretu, a auzit scheunatul unor cățeluși care se aflau într-un puț de cca. 4 m adâncime.
Dându-și seama că nu are nicio șansă de a ajunge la ei, nu a mai stat pe gânduri și a sunat imediat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112, cerând ajutorul salvatorilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Roșiorii de Vede.
Sosiți la fața locului, pompierii au constatat că în puț erau nu mai puțin de 12 suflete, iar pentru scoaterea acestora aveau nevoie de un dispozitiv de agățare, cu o cordiță de salvare. În mai puțin de 15 minute, salvatorii roșioreni, cu mijloacele din dotarea autospecialei de intervenție, au reușit să scoată la suprafață acești pui, în condiții de siguranță.
Dacă ar putea să vorbească, cel mai probabil cei 12 cățeluși ar spune că sunt cei mai norocoși din lume și le-ar mulțumi din suflet tuturor celor care au fost implicați în salvarea lor! Cazul a rămas în atenția autorităților competente!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.