Incendiu violent în gospodăria unei familii

Joi, 23 Februarie 2023Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Incendiu violent in gospodaria unei familii | imaginea 1 Un incendiu violent a izbucnit, luni seară, 20 februarie a.c., în gospodăria unei familii din localitatea Vieru. Proprietarul a văzut fumul dens și a reușit să iasă la timp din casă.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta la o anexă, la o bucătărie de vară, dar și la acoperișul locuinței.

Pompierii au intervenit astfel încât flăcările să nu se extindă la restul locuinței și au acționat pentru stingerea incendiului.

Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut dintr-o afumătoare, care era amplasată lângă materiale combustibile.

Pentru a preveni astfel de evenimente, pompierii recomandă respectarea următoarelor măsuri:

  • supravegheați afumătorile în timpul functionării;
  • nu folosiţi afumători improvizate: pentru a le construi, trebuie utilizate cărămizi şi materiale incombustibile;
  • amplasați-le independent de celelalte construcţii din gospodărie;
  • nu așezați afumătorile în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile.

Incendiu violent in gospodaria unei familii | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.