Incendiu violent izbucnit în atelierul mecanic dintr-o gospodărie
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Casa unei familii din municipiul Giurgiu a fost în pericol, luni seara, 20 martie a.c., din cauza unui incendiu violent ce a izbucnit în atelierul mecanic amplasat chiar la intrarea în curte.
Vecinii sunt cei care au văzut flăcările și i-au alertat pe proprietarii care se aflau în locuință, fără să știe ceea ce se întâmplă. Aceștia au ieșit imediat și au cerut ajutorul pompierilor.
Două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ au ajuns, în cel mai scurt timp, pe strada Miron Costin, acolo unde a avut loc incendiul.
Echipajele SMURD și SAJ i-au preluat pe cei doi soți, cu atac de panică, și le-au acordat primul ajutor la fața locului.
Pompierii au constatat faptul că ardea generalizat atelierul mecanic, existând pericolul de propagare la întreaga locuință sau la vecini.
Aceștia au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.
ℹ️ Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării instalației electrice, trebuie adoptate următoarele măsuri:
- verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
- nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
- nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
- nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
- nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.