Salvarea unei berze aflate în pericol

Marți, 25 Aprilie 2023Tulcea
Sursa Foto: Facebook ISU Tulcea

Salvarea unei berze aflate in pericol | imaginea 1 Pompierii tulceni sunt mereu în sprijinul celor aflați în dificultate, sunt cei care răspund mereu „prezent”, ori de câte ori situația se poate solda cu un deznodământ nefericit.

Cu o astfel de situație s-au confruntat, joi, 20 aprilie a.c., salvatorii tulceni care au avut parte de o misiune mai specială. Aceștia au fost solicitați să intervină în localitatea Mineri, pentru salvarea unei berze aflate în pericol din cauza unui ambalaj înfășurat în jurul gâtului.

Pentru că era speriată, iar în apropierea salvatorilor ar fi putut zbura, o echipă a direcției sanitar-veterinare, venită în sprijin, a aplicat procedurile specifice, astfel încât intervenția să se bucure de reușită, iar pasărea să fie eliberată în condiții de siguranță.

După aproximativ o oră, misiunea, derulată într-o zonă greu accesibilă pentru salvatori, s-a finalizat cu succes, barza fiind recuperată și readusă la cuib fără probleme. Se adresează felicitări colegilor, pentru lecția de omenie oferită, pentru determinarea și grija de care au dat dovadă pe tot parcursul intervenției!

Salvarea unei berze aflate in pericol | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.