Victimă salvată de pompieri dintr-un incendiu de proporții
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara
Eroii de luni noaptea, 18 aprilie a.c., sunt pompierii de la Petroșani.
În toiul nopții, mai multe apeluri la 112, anunțau un incendiu de proporții într-un apartament situat la etajul 4 al unui bloc din municipiul Petroșani. Pompierii și paramedicii SMURD și-au făcut încă o dată datoria așa cum au știut mai bine.
O persoană care a fost surprinsă de incendiu în interiorul apartamentului, nu ar fi avut nicio șansă dacă pompierii nu ar fi intervenit în forță prin locuința incendiată și nu ar fi scos-o de acolo la timp…
Totul s-a petrecut contra cronometru. A fost o luptă intensă, care poate fi considerată probabil cea mai frumoasă îmbinare între precizie, determinare și curaj. Chiar dacă au existat pagube materiale, o viață a fost salvată în extremis!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.