Intervenții ale pompierilor hunedoreni în minivacanța de 1 Mai

Vineri, 05 Mai 2023Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Interventii ale pompierilor hunedoreni in minivacanta de 1 Mai | imaginea 1 În minivacanța prilejuită de sărbătorirea Zilei 1 Mai, echipajele operative din cadrul ISU Hunedoara au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență.

Astfel, salvatorii au acționat pentru gestionarea a 237 situații de urgență, dintre care 185 intervenții pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 52 alte tipuri de misiuni.

În perioada menționată au avut loc 6 incendii, 4 dintre acestea reprezentând arderi necontrolate a vegetației uscate, manifestate pe raza localităților Hărău, Gelmar, Bucium și Baztiz, fiind afectate aproximativ 5 hectare de teren.

Alte 2 incendii au izbucnit la o casă din localitatea Totești, respectiv la un autoturism aflat în zona mănăstirii Prislop. Din fericire, în urma acestor evenimente, nu s-au înregistrat victime, ci doar pagube materiale. De asemenea, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor în urma producerii a 4 accidente rutiere, în localitățile Uricani, Totești și municipiul Deva.

Alte 42 de misiuni au constat în:

  • 15 acțiuni de sprijin acordat Serviciului de Ambulanță Județean;
  • 18 verificări ale secțiilor ATI ale unităților spitalicești din județ;
  • 2 activități de recunoaștere și informare în teren;
  • 2 activități de asigurare a măsurilor de siguranță pe timpul manifestărilor desfășurate cu ocazia Zilei Veteranilor de Război și Zilei Internaționale a Muncii;
  • 2 exerciții cu forțe și mijloace în teren desfășurate în localitățile Orăștie și Mintia;
  • alte 3 intervenții în sprijinul comunității.

În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.