Misiuni pirotehnice gestionate de pompierii vrânceni

Vineri, 05 Mai 2023Vrancea
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea

Misiuni pirotehnice gestionate de pompierii vranceni | imaginea 1 La sfârșit de săptămână, în care toți românii au sărbătorit Ziua Internațională a Muncii, peste 100 de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny” al județului Vrancea s-au aflat la datorie și au monitorizat permanent evoluția dinamicii din teren, în scopul dispunerii, la nevoie, a măsurilor imediate pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților.

Astfel, în perioada 28 aprilie – 01 mai a.c., pompierii militari vrânceni au intervenit pentru stingerea a două incendii, dintre care 1 incendiu izbucnit la un autoturism și 1 incendiu de vegetație uscată, precum și în 4 misiuni pirotehnice. Totodată, paramedicii SMURD au fost solicitați în 38 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat.

De asemenea, în scopul preîntâmpinării unor situații de urgență, echipaje de pompieri militari din cadrul ISU Vrancea au asigurat măsurile de prevenire a situațiilor de urgență cu ocazia Zilei Veteranilor de Război și au efectuat în mod organizat, 6 verificări și activități de recunoaștere/verificare la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani.

Una dintre situațiile relevante care au avut loc în acest weekend a fost un incendiu de vegetație uscată izbucnit luni, 01 mai a.c., în satul Greșu, comuna Tulnici. La locul evenimentului pompierii vrânceni au intervenit cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de muncă operativă și 1 ATV. Echipajele pompierilor militari au acționat în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tulnici. În urma evenimentului au ars 65 ha de vegetație uscată.

Echipa pirotehnică din cadrul I.S.U. Vrancea a desfășurat patru misiuni pirotehnice, astfel: două misiuni în data de 29 aprilie, în comunele Garoafa și Străoane, iar alte două misiuni, în data de 01 mai, în comunele Garoafa și Sihlea.

În comuna Garoafa au fost descoperite în grădinile populației, de către gospodarii care au efectuat lucrări agricole, 1 proiectil exploziv calibru 152 mm (29 aprilie) și 2 proiectile explozive calibru 76 mm (01 mai); în comuna Străoane tot pe timpul lucrărilor agricole din gospodărie a fost descoperit 1 proiectil exploziv calibru 75 mm (29 aprilie).

În comuna Sihlea a fost descoperit pe raza Ocolului Silvic, 1 proiectil exploziv calibru 75 mm. Muniția a fost ridicată și transportată în condiții de siguranță, la depozitul special amenajat, în vederea distrugerii controlate.

Indiferent de starea fizică sau de vechimea elementelor de muniție, pericolul ca acestea să fie active şi să producă explozie este maxim! Prin urmare, orice operaţiune asupra muniţiei neexplodate trebuie să fie executată numai de către personal specializat, cu respectarea strictă a procedurilor de securitate.

În acest context, în cazul descoperirii unor elemente de muniție, persoanelor le este interzis: atingerea munițiilor cu mâna sau cu alte obiecte; lovirea sau mișcarea munițiilor găsite în pământ sau la suprafață; demontarea de la muniții a focoaselor sau a altor elemente componente; ridicarea, transportarea sau depozitarea munițiilor în diferite încăperi sau locuințe.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător la numărul unic pentru apeluri de urgență 112!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.