Respect, Plutonier adjutant Balcan Claudiu!
Sursa Foto: Facebook ISU Bacau
Poveștile pompierilor sunt un adevărat izvor de inspirație. În fiecare zi, aceste acte de curaj și devotament confirmă că omul potrivit la locul potrivit poate schimba destine.
Un exemplu recent este intervenția lui Claudiu, pompierul băcăuan, care a acționat fără ezitare la un accident rutier. Se îndrepta către Suceava, când deodată, mașina din față lui s-a izbit violent de un copac. A oprit imediat lângă locul incidentului, a luat trusa medicală din mașina sa și a început recunoașterea. Ulterior, a apelat dispeceratul 112.
”- 112, ce urgență aveți? - Sunt plt. adj. Balcan Claudiu, de la ISU Bacău, martorul unui accident rutier petrecut în apropierea localității Dumbrava. Este un singur bărbat în mașina avariată, conștient, cu sângerare abundentă. Fac tot posibilul să-i opresc hemoragia și să-l mișc cât mai puțin pentru a nu-i agrava leziunile.”
”- În regulă, mulțumim, echipajele sunt pe drum. Puteți rămâne la fața locului până ajung colegii? - Desigur, fiți fără grijă, aici sunt! Voi pleca de la fața locului, doar atunci când băiatul va fi predat în siguranță echipajelor medicale.”
Salvatorul båcåuan a menținut permanent contactul cu victima, iar legătura dintre ei a rămas indestructibilă. Este acel tip de emoție pe care nu-l vei putea uita niciodată. “Știu că te doare, dar mai rezistă puțin. Colegii mei ajung imediat. Vei trece cu bine și peste momentul ăsta! Ai încredere! Ești pe mâini bune.”
Într-o situație limită, timpul ți se pare că stă în loc. Fiecare secundă face diferența între viață și moarte. Când dialogul dintre cei doi a fost întrerupt de sirenele ambulanței, s-au privit în ochi și au știut că totul va fi bine.
Se adreseazå felicitări lui Claudiu pentru gestul său! O dată în plus, a demonstrat că această meserie este mai mult decât o profesie. Este unul dintre salvatorii care merită respectul nostru și întreaga recunoștință!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.