Aventurile unui pisoiaș curios

Marți, 18 Iulie 2023Arges
Sursa Foto: Facebook ISU Arges

Aventurile unui pisoias curios | imaginea 1 Încă de la primele ore ale dimineții, alarma a sunat la Punctul de Lucru Stolnici, anunțând că un pisoiaș curios și aventuros are nevoie de ajutorul salvatorilor.

Nu era cu mult trecut de ora 06:00, când proprietarul acestuia l-a auzit mieunând speriat dintr-un canal aflat în gospodărie. De urgență a cerut ajutorul pompierilor, aceștia venind la locul solicitării și acționând pentru extragerea puiului de pisică.

Diametrul mic al canalului și adâncimea mare la care se afla animalul au făcut ca acțiunea să fie foarte dificilă. Cel mai bun plan adoptat a fost să înoade niște furtunuri în care au pus hrană pentru pisoi, după care le-au coborât în canal.

Planul a funcționat, iar pisoiul s-a prins de furtunuri. Cel care a fost protagonistul acestei salvări a fost Valentin, care a reușit să aducă puiul de pisică în siguranță la suprafață și să-l predea proprietarului. Și de această dată, pompierii argeșeni au putut spune, misiune îndeplinită!

Aventurile unui pisoias curios | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.