Pui de pisică căzut într-o canalizare
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Pompierii militari călărășeni au salvat, sâmbătă după-amiază, 8 iulie a.c., o pisicuță căzută într-o canalizare adâncă de vreo 15 metri.
În jurul orei 15.00, pompierii militari din cadrul Detaşamentului Călăraşi au fost solicitaţi să intervină pe raza municipiului Călăraşi, in zona muzeului, lângă fostul castel de apă, pentru extragerea unui pui de pisică căzut într-o canalizare.
Cu ajutorul accesoriilor și a echipamentelor din componența containerului și a autospecialelor de intervenţie, salvatorii au acționat prompt și au reușit in scurt timp să aducă la suprafață mica viețuitoare spre satisfacția proprietarilor săi.
Respectiva canalizare avea o adâncime de aproximativ 15 - 16 metri și un diametru de circa 60 centimetri, iar pe la jumătatea distanței în adâncime, trecea o țeavă, care bloca accesul salvatorilor spre pisica speriată. În scurt timp s-a reușit extragerea pisicii, care a ajuns în siguranță la suprafață, iar ulterior în brațele stăpânei sale.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.