Respect, Petru Cibian, Busuioc Dumitru și Neață Ioan Ovidiu!
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara
Duminică, 2 iulie a.c., Petru, pompier hunedorean, a fost iar salvator de ocazie, la mai puțin de un an de la intervenția sa într-un accident cu mai multe victime în Cluj. Se îndrepta spre Suceava, însă în comuna Grințieș, din județul Neamț, la câțiva metri înaintea lui, două autoturisme au fost implicate într-un accident grav.
S-a gândit imediat că cineva poate avea nevoie de ajutor. A oprit mașina și a alergat să vadă starea victimelor. De la distanță, după cum arătau mașinile, i-a fost clar că erau răniți. Trei victime, care aveau nevoie urgentă de îngrijiri medicale, agonizau. Petru a sunat la 112 și le-a comunicat colegilor din dispecerat toate informațiile preliminare.
“Știam ce am de făcut! M-am concentrat pe victime. Viața este primordială. Era vorba despre o intervenție la care mi-a fost dat să ajung printre primii. Și soarta a făcut să nu fiu singur. Echipajul meu s-a format imediat.
Dumitru, de la Serviciul de Ambulanță Neamț și Ovidiu, un membru al Crucii Roșii Sibiu, aflați și ei în trafic, s-au alăturat de îndată misiunii. Nu ne cunoașteam, dar în acele momente chiar am simțit că suntem o echipă.”
”- Eu merg la picioare! Trebuie să-l ținem în poziția de siguranță! - Ok, eu rămân la cap. - Vă rog să stați liniștit, știu că vă doare, dar vă promit că sunteți pe mâini bune! Ambulanțele ajung imediat. Trebuie să rămâneți nemișcat.”
În doar câteva minute, au ajuns și echipajele de salvatori. “Ați ajuns repede. Domnul are nevoie de guler cervical. Vă ajut eu să îl puneți!” Împreună au asistat victimele, le-au acordat primul ajutor și au sprijinit echipajele operative sosite la fața locului până când toate cele trei persoane au fost preluate de ambulanțe.
Abia atunci, Petru, Dumitru și Ovidiu și-au dat mâna și au făcut cunoștință, mulțumiți că au putut fi de ajutor într-o situație critică. Implicarea lor demonstrează că oricât de prinși am fi în activitățile cotidiene, binele celor din jur rămâne pentru o prioritate, oriunde și oricând!
De la stânga spre dreapta: căpitan Petru Cibian, Busuioc Dumitru - SAJ Neamț și Neață Ioan Ovidiu - Crucea Roșie Sibiu.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.