Vârstnică, scoasă de localnici din incendiul de locuință

Vineri, 28 Iulie 2023Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Varstnica  scoasa de localnici din incendiul de locuinta | imaginea 1 Pompierii din cadrul Stației Săveni au fost solicitați luni seară, 24 iulie a.c., să intervină pentru stingerea unui incendiu în localitatea Hănești.

La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă, dar și o ambulanță din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, apelantul anunțând că în interior este posibil să fie surprinsă proprietara locuinței.

Când au ajuns la fața locului, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la întreaga locuință, iar proprietara, în vârstă de 73 de ani, era scoasă din interior de către localnici. Femeia nu a suferit arsuri, dar a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.

Din interiorul locuinței a fost scoasă și o butelie, fiind eliminat riscul producerii unei explozii. Incendiul a fost stins după mai bine de două ore, cauza probabilă fiind o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.

❗ATENȚIE:

🕯asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;

🕯nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea; 🕯amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;

🕯nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;

🕯stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;🕯nu adormiţi cu lumânările aprinse.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.