Incendiu violent la magazin, de la un foc în aer liber

Luni, 21 August 2023Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Incendiu violent la magazin  de la un foc in aer liber | imaginea 1 Un foc în aer liber, lăsat nesupravegheat, a pus în pericol un supermarket din localitatea Gorneni.

Vântul a făcut ca flăcările să se extindă și la peretele exterior al unui magazin alimentar aflat în apropierea locului în care ardeau materiale din carton și plastic. Când și-a dat seama de pericol, vânzătoarea a cerut ajutor.

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Mihăilești, cu o autospecială de stingere și două ambulanțe SMURD și SAJ. O femeie, în vârstă de 33 de ani, cu atac de panică a fost monitorizată la fața locului de către echipajul de ambulanță.

Pompierii au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la peretele magazinului, pe o suprafață de aproximativ 30 mp, dar și pe spațiul de lângă acesta, unde ardeau circa 100 kg de deșeuri din carton și plastic. Interiorul magazinului a fost inundat cu fum, însă pompierii au reușit să îl protejeze de flăcări.

Folosirea focului deschis pentru arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile poate avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor.

În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de case, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.