Mănăstire în pericol din cauza unui incendiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu
Mănăstirea “Delta Neajlovului” din localitatea Budeni a fost în pericol, miercuri după-amiază, 9 august a.c., din cauza unui incendiu.
Părintele care a văzut flăcările a sunat la 112 și a cerut ajutorul pompierilor. Când au ajuns echipajele, ardeau acoperișul chiliilor, aflate în construcție, pe o suprafață de aproximativ 1.000 mp, materiale lemnoase și vegetația uscată, pe circa 2.500 mp.
Doar intervenția rapidă a pompierilor militari și voluntari a făcut ca flăcările să nu ajungă și la lăcașul de cult. Pompierii au reușit să protejeze de foc una dintre laturile construcției, dar și un autoturism parcat în apropierea chiliilor.
La caz au intervenit pompierii din cadrul Stației Colibași, Punctului de Lucru Călugăreni și Detașamentului Giurgiu, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o cisternă.
În sprijin, a acționat și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Comana, cu două cisterne și un utilaj pentru decopertarea anexei. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui foc în aer liber, lăsat nesupravegheat.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.