Mașină cuprinsă de flăcări în curtea unei gospodării
Sursa Foto: Facebook ISU Vrancea
Un apel primit marți, 22 august a.c., în jurul orei 15.00, la numărul unic de urgență 112, semnala o situație de urgență referitoare la faptul că în curtea unei gospodării din comuna Milcovul, un autoturism a fost cuprins de flăcări.
Spre locul indicat s-au deplasat de urgență 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 1 autospecială de stingere cu apă și spumă, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD. Ajunși la locul evenimentului, pompierii militari au localizat în cel mai scurt timp incendiul, care se manifesta la compartimentul motor. Incendiul a fost lichidat în mai puțin de 30 min.
Au ars compartimentul motor și elemente din plastic la nivelul bordului. Cauza probabilă care a generat incendiul: scurtcircuit electric la compartimentul motor. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.