O familie a rămas fără case, în urma unui incendiu de gospodărie

Vineri, 04 August 2023Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

O familie a ramas fara case  in urma unui incendiu de gospodarie | imaginea 1 O familie din localitatea Comana are nevoie de ajutor! Oamenii au rămas fără acoperiș deasupra capului, în urma unui incendiu violent ce a izbucnit în gospodăria acestora.

Proprietarii nu erau la domiciliu în momentul în care s-a produs evenimentul, iar incendiul a fost observat destul de târziu. La caz au intervenit pompierii din cadrul Stației Colibași, Punctelor de Lucru Greaca și Călugăreni cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă.

Aceștia au constatat faptul că două locuințe, aflate în aceeași curte, ardeau generalizat, prima dintre acestea pe o suprafață de aproximativ 25 mp, iar cea de-a doua pe circa 80 mp. Casele erau construite la o distanță mică una față de cealaltă, iar flăcările s-au extins rapid. Cel mai probabil incendiul a fost provocat de un scurtcircuit.

ATENȚIE!

  • Verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
  • Nu folosiţi instalaţii electrice improvizate. Fie că este vorba de reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de repararea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă pot conduce la un incendiu. Orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent;
  • Nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor, concomitent;
  • Nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite. În cazul în care observaţi că priza se mişcă sau că în jurul întrerupătorului există orificii libere, cereţi ajutorul unui specialist pentru schimbarea prizei/întrerupătorului şi pentru izolarea zonei respective;
  • Nu utilizaţi aparate electrice care au conductorii de alimentare uzaţi, deterioraţi sau care nu mai au ştecher;
  • Nu lăsaţi aparatele electrice sub tensiune când nu le folosiţi deoarece acestea pot fi oricând surse generatoare de incendiu.

O familie a ramas fara case  in urma unui incendiu de gospodarie | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.