Pui de pescăruș salvat de pompierii argeșeni
Sursa Foto: Facebook ISU Arges
Se zbătea aflându-se blocat într-un jgheab de scurgere a apei, al unei case. “Este un pui de pescăruș blocat în jgheabul casei și nu poate să zboare. Avem o locuință cu două etaje, nu foarte înaltă”.
Acesta a fost o parte din mesajul transmis printr-un apel efectuat pe Numărul Unic de Urgență 112, din zona Expo Parc a municipiului Pitești, prin care s-a solicitat ajutorul pentru eliberarea unui pui de pescăruș care avea nevoie de ajutor.
Ajunși la locul intervenției, fără a sta prea mult pe gânduri, unul dintre pompieri a urcat după pescăruș cu ajutorul unei scări culisabile reuşind să salveze puiul în siguranță. “Nu a fost dificil să-l salvăm. Nu se știe de cât timp se afla puiul în soare, iar până am ajuns noi la fața locului, locatarii l-au stropit cu apă, pentru a-l răcori.
Puiul era epuizat, probabil pentru că s-a zbătut să se elibereze, dar și de la căldură”, a povestit George. La faţa locului a sosit şi un medic veterinar care a preluat puiul de pasăre. Acesta a asigurat că îi va acorda toate îngrijirile de care are nevoie pentru a se putea recupera, după care îl va elibera în mediul său natural.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.