15 viței salvați dintr-un incendiu la o moară din vecinătate

Duminică, 03 Septembrie 2023Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

15 vitei salvati dintr un incendiu la o moara din vecinatate | imaginea 1 O clădire de pe raza localității Răchiți, unde funcționa o moară de cereale, a fost cuprinsă de flăcări, vineri seară, 25 august a.c.

În momentul izbucnirii incendiului, un angajat era în interior și măcina boabe de porumb. Imediat ce a observat flăcările, acesta a ieșit din clădire și a sunat după ajutor la 112.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o ambulanță SMURD.

Aceștia au constatat că ardea întreaga construcție, existând pericolul de propagare a flăcărilor la un adăpost de animale.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor, pompierii au intervenit aproape două ore. S-au salvat 15 viței. Cel mai probabil, incendiul a fost generat de o scânteie mecanică.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.