Incendiu devastator la un restaurant din Călărași
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU Călăraşi au acţionat cu 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi alte 5 autospeciale de intervenţie, timp de 7 ore şi 30 minute pentru lichidarea incendiului.
Marți, 29 august a.c., ora 02.05, mai multe echipaje specializate de stingere din cadrul Detaşamentului de Pompieri Călăraşi au fost solicitate să acţioneze pe raza municipiului, pe Strada 13 Decembrie, pentru stingerea unui incendiu de proporţii produs la o unitate de alimentaţie publică (restaurant), proprietate privată.
La sosirea echipajelor profesioniste de stingere, incendiul se manifesta foarte violent, cu flacără deschisă şi cu degajare de fum dens la nivelul întregului acoperiş al imobilului, cât şi la acoperişurile altor 5 clădiri învecinate, existând risc de extindere a arderii şi la alte imobile şi bunuri materiale aflate în imediata apropiere.
Dată find amploarea incendiului şi posibilitatea extinderii arderii s-a luat hotărârea suplimentării forţelor de intervenţie cu pompieri şi autospeciale de la subunităţile din Borcea, Lehliu, Dragalina şi Olteniţa, alte patru autospeciale de stingere deplasându-se la locul incendiului pentru sprijinirea eforturilor de lichidare a arderii şi de diminuare a efectelor negative.
Pompierii au acţionat pentru lichidarea incendiului timp de aproximativ şapte ore şi 30 minute, cu opt autospeciale de stingere, o autoscară mecanică de 42 de metri, un echipaj de prim ajutor SMURD şi trei autospeciale de primă intervenţie şi comandă. Cauza probabilă de incendiu este în curs de stabilire şi va fi comunicată ulterior.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.