Intervenţie de lungă durată a pompierilor călărășeni
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Pompierii militari au acţionat timp de 7 ore cu patru autospeciale pentru stingerea a două incendii de proporții, produse în două gospodării cetăţeneşti din satul Oltina, comuna Unirea, evitând astfel posibilitatea propagării arderii la alte imobile şi bunuri din imediata vecinătate.
În data de 04 septembrie a.c., în jurul orei 23.40, două echipaje profesioniste de stingere din cadrul Gărzii de intervenţie Borcea au fost solicitate prin numărul unic de urgențe - 112, să intervină în comuna Unirea, satul Oltina, pe strada Păcii, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în incinta unei gospodării cetăţeneşti, unde erau depozitaţi aproximativ 1000 de baloți mari de furaje.
Pompierii militari din Borcea s-au deplasat rapid la această intervenţie, iniţial, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, ulterior fiind chemat în sprijin încă un echipaj de stingere cu o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Călăraşi.
În aceaşi localitate, în jurul orei 01.00, la două străzi distanţă de locul incendiului, într-o altă gospodărie, a izbucnit un al doilea incendiu de plante furajere.
Unul dintre echipajele de stingere s-a deplasat la cel de-al doilea incendiu de baloţi, care se manifesta la fel de violent, generalizat, fiind chemată în sprijin o altă autospecială de la Secţia de Pompieri Dragalina, care a ajuns la incendiu în jurul orei 01.50.
Operaţiunile de stingere ale celor două incendii de plante furajere au durat aproximativ şapte ore, fiind angrenate în aceste operaţiuni patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă.
Prin misiunile lor şi intervenţia profesionistă, pompierii militari au reuşit să împiedice extinderea făcărilor la imobilele din apropiere, fiind salvate mai multe case şi bunuri materiale. Cauzele si imprejurările producerii celor două incendii de plante furajere urmează a se afla în urma stabilirii tuturor elementelor de cercetare la faţa locului.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.