Intervenție inedită pentru salvarea unor căței
Sursa Foto: Facebook ISU Timis
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara au intervenit peste trei ore pentru salvarea unor căței dintr-un canal tehnologic.
Evenimentul a avut loc pe Calea Torontalului. Cinci căței și mama lor se aflau într-o situație inedită, fiind la o adâncime de aproximativ 1,5 m.
Pompierii au reușit salvarea a trei pui, în timp ce alți doi nu mai erau în viață. Protectivă, mama lor nu s-a lăsat ușor convinsă să fie salvată.
Cu pricepere și determinare, pompierii au găsit o soluție ingenioasă și au reușit extragerea cățelușei în siguranță.
Patrupezii au fost preluați de un reprezentant al Asociației Animal Care Team, continuându-și drumul spre o viață mai bună.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.