A ajuns la spital cu arsuri pe mâini și față
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Un bătrân în vârstă de 89 de ani a ajuns la spital cu arsuri pe mâini și față, în urma unui incendiu care a izbucnit în bucătăria vecinei sale.
Cel mai probabil, butelia care abia fusese montată, a avut scăpări de gaze, iar în momentul aprinderii unui chibrit s-a produs evenimentul. S-a întâmplat marți, 17 octombrie a.c., în jurul prânzului, în localitatea Călărași.
La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Ștefănești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Călărași, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Aceștia au constatat că ardeau bunurile din bucătărie, dar și o parte din acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga construcție. Atât proprietara, cât și vecinul erau ieșiți din casă. Bătrânul a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Incendiul a fost stins în limitele găsite.
Pentru evitarea unor astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:
- verificați etanșeitatea buteliei, garniturilor sau a furtunului doar cu emulsie de apă și săpun. Este interzisă utilizarea flăcării pentru a face acest lucru;
- la aprinderea focului respectați principiul „gaz pe flacără”. Întâi se aprinde flacăra, apoi se deschide robinetul de gaze naturale;
- asigurați ventilarea permanentă a încăperilor în care sunt instalate aparate cu flacără deschisă, alimentate cu gaze naturale;
- în cazul în care se simte mirosul caracteristic al gazului în încăpere, închideți imediat robinetul buteliei şi al aparatului de utilizare;
- deschideți uşile şi ferestrele pentru aerisirea încăperii timp de 30 minute;
- nu aprindeți chibrituri, brichete, nu manevrați întrerupătoarele electrice, soneriile, telefoanele, nu fumați şi nu utilizați surse de foc înainte de a aerisi încăperea.
Folosiți doar butelii comercializate în unități specializate!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.