A lăsat focul aprins în sobă, după care a plecat de acasă

Marți, 10 Octombrie 2023Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

A lasat focul aprins in soba  dupa care a plecat de acasa | imaginea 1 Detașamentul de Pompieri Bârlad a intervenit cu trei autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință din localitatea Zorleni, comuna Zorleni.

Persoana care a apelat inițial la numărul unic pentru situații de urgență 112 a declarat că este posibil ca în locuință să fi fost surprinse două persoane.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul a două camere și exista pericolul de propagare la întreaga locuință, precum și la o anexă.

În urma recunoașterii s-a constatat că nu se confirmă existența victimelor. Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați.

După aproximativ o oră și jumătate, incendiul a fost lichidat. Au fost distruse/degradate două camere și o bucătărie, precum și toate bunurile aflate în interiorul acestora.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un mijloc de gătire/încălzire lăsat nesupravegheat.

Unul dintre proprietari a lăsat focul aprins într-o sobă fără acumulare de căldură, după care a plecat de acasă.

A lasat focul aprins in soba  dupa care a plecat de acasa | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.