Doi adulți și cinci copii s-au intoxicat cu gaz într-o casă din Deva

Joi, 12 Octombrie 2023Hunedoara
Sursa Foto: Facebook ISU Hunedoara

Doi adulti si cinci copii s au intoxicat cu gaz intr o casa din Deva | imaginea 1 Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, luni seara, 9 octombrie a.c., în jurul orei 23.00, la o casă de locuit din municipiul Deva unde, în urma unui apel la 112, s-a anunțat că 7 persoane, doi adulți și cinci copii, s-au intoxicat cu gaz.

La fața locului, echipajele de salvare au constatat că toate cele 7 persoane, membre ale aceleiași familii, prezentau simptome ale unei posibile intoxicări: vărsături, amețeli și stare de leșin.

Pompierii deveni, împreună cu 2 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean, au intervenit de urgență pentru extragerea persoanelor din clădire, acordarea primului ajutor și transportul acestora la UPU Deva. Toate cele 7 persoane, conștiente și cooperante, au fost preluate de personalul medical al Spitalul Județean de Urgență Deva care le-a acordat tratament medical de specialitate.

Casa de locuit, o clădire cu 2 etaje, nu este racordată la rețeaua de gaz a orașului, iar încălzirea se face cu butelii de aragaz. Cauza probabilă a intoxicării a fost funcționarea defectuoasă a sistemului de încălzire cu butelii de aragaz.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.