Distrugere a muniţiei găsite neexplodată, pe raza județului Argeș
Sursa Foto: Facebook ISU Arges
Echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Căpitan Puică Nicolae” al judeţului Argeş a desfăşurat vineri, 3 noiembrie a.c., într-un poligon amenajat în localitatea Suseni, o activitate de distrugere a muniţiei găsite neexplodată, din timpul celor două războaie mondiale, pe raza județului Argeș.
Este a doua misiune de distrugere controlată din acest an, iar de această dată au fost asanate proiectile explozive, grenade și alte elemente de muniție.
Pe timpul misiunii, un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Bradu și Punctul de Lucru Rociu, au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere ale incendiilor și intervenția medicală, la nevoie.
Nu au fost incidente, iar pentru asigurarea restricționării traficului în zonă și siguranței în poligon, la fața locului, au fost prezente câte un echipaj de la Inspectoratele de Jandarmi și de Poliție ale județului Argeș.
Dat fiind faptul că aceste elementele explozive sunt descoperite, de obicei, de către cetățeni, iar pericolul la care sunt expuși este deosebit de mare, reamintim măsurile prin care se pot evita situațiile nedorite:
⛔ Nu atingeți aceste elemente; ⛔ Nu le loviți sau mişcați din locul în care au fost găsite;
⛔ Nu încercați să demontați componentele muniţiei sau să le depozitați în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi.
Atenție!!! Pirotehnicienii argeșeni reamintesc cetăţenilor că aceste elemente sunt foarte periculoase. În ciuda stării acestora de degradare, munițiile rămase neexplodate pot fi încă active și manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii.
Totodată, trebuie să știți faptul că persoanele care găsesc elemente de muniție neexplodate, au obligația de a apela numărul unic de urgență 112, pentru a anunța ce au constatat, în caz contrar autoritățile vor aplica sancțiuni potrivit legislației în vigoare.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.