Un bărbat a suferit arsuri, în urma unui incendiu de locuință

Joi, 23 Noiembrie 2023Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

Un barbat a suferit arsuri  in urma unui incendiu de locuinta | imaginea 1 Un bărbat în vârstă de 38 de ani a suferit arsuri pe față și o mână, în urma unui incendiu produs în locuință. S-a întâmplat sâmbătă după-amiază, 19 noiembrie a.c., în localitatea Comănești, comuna Suharău.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Darabani, Detașamentului de Pompieri Dorohoi, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Suharău și Darabani, cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj aparținând Serviciului Județean Ambulanță.

Aceștia au constatat că ardeau bunurile dintr-o încăpere și o parte din acoperișul casei, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga locuinţă. Bărbatul era ieșit din casă, fiind preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce acesta a încercat să aprindă focul cu benzină.

ℹ️ Pentru evitarea unor astfel de evenimente, pompierii vă recomandă să nu aprindeți focul cu benzină, gaz sau motorină! Vă puneți viața în pericol, dar și lucrurile pentru care ați muncit de-a lungul timpului.

Benzina, gazul sau alte lichide inflamabile nu trebuie folosite niciodată pentru aprinderea focului în sobă! Acestea sunt foarte periculoase și pot produce incendii. Aveți grijă să nu folosiți alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.