Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din perioada Sărbătorilor de Crăciun

Joi, 28 Decembrie 2023Arad
Sursa Foto: Facebook ISU Arad

Bilantul misiunilor pompierilor aradeni din perioada Sarbatorilor de Craciun | imaginea 1 În perioada Sărbătorilor de Crăciun, 22 – 26 decembrie a.c., peste 130 de pompieri arădeni s-au aflat zilnic la datorie, pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.

Astfel, pe parcursul celor 5 zile, la nivelul județului Arad, pompierii militari au acționat în 213 misiuni pentru stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor și protecția comunității și a bunurilor acestora. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, echipajele SMURD acționând în cazul a 198 solicitări.

Totodată, salvatorii au intervenit și pentru stingerea a 4 incendii, precum și în alte 11 situații în sprijinul comunităților, cum ar fi: deblocarea persoanelor și a animalelor, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și îndepărtarea efectelor negative produse de fenomenele meteorologice periculoase.

Cele patru incendii izbucnite în acest sfârșit de săptămână au fost înregistrate la două case din localitatea Macea, la un apartament din municipiul Arad și la o autoutilitară. Incendiile au fost lichidate prompt de către pompierii militari arădeni, suprafețele afectate fiind mai mici de 50 de metri pătrați.

Pe această cale, pompierii doresc să le mulțumească cetățenilor care au înțeles și au ținut cont de sfaturile lor, astfel încât Sărbătoarea Crăciunului nu a fost umbrită de incendii de amploare sau de alte evenimente care ar fi putut să le pună viața în pericol.

Vă reamintim că, în perioada sezonului rece, odată cu scăderea temperaturilor, cele mai multe incendii la locuințe au drept cauză coșurile de fum necurățate, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni, precum și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.

Pentru a preveni producerea unor incendii, verificați mijloacele de încălzire, precum sobe, calorifere sau alte surse de căldură. În situația în care părăsiți locuința, decuplați aparatele electrice, iar dacă vă cazați în structuri de primire turistice, familiarizaţi-vă cu traseele căilor de evacuare din incinta acestora.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.