Incendiu major la un hotel dintr-un cartier al orașului Ploiești

Vineri, 15 Decembrie 2023Prahova
Sursa Foto: Facebook ISU Prahova

Incendiu major la un hotel dintr un cartier al orasului Ploiesti | imaginea 1 Un incendiu a izbucnit, în noaptea de luni spre marți, 12 decembrie a.c., la acoperișul hotelului CityPub, aflat în zona de nord a Ploieștiului.

12 echipaje ISU și alte două de la Serviciul Județean de Ambulanță au fost mobilizate la locul evenimentului. Incendiul a izbucnit la miezul nopții, la fața locului fiind trimise imediat echipaje ale Detașamentelor 1 și 2 de pompieri.

Au fost mobilizați pompieri cu șapte autospeciale de stingere, două autoscări și o autospecială pentru descarcerare. De asemenea, la locul evenimentului au ajuns două echipaje SMURD și alte două de la Serviciul Județean de Ambulanță, de intervenția cărora, din fericire, nu a fost nevoie. Toate persoanele care se aflau în incintă s-au autoevacuat și, din fericire, nu s-ar înregistrat victime.

Potrivit reprezentanților ISU, incendiul s-a manifestat la nivelul acoperișului, afectând aproximativ 700 mp. Focul a fost stins în jurul orei 01.30, pompierii rămânând la locul intervenției pentru îndepărtarea efectelor negative și pentru efectuarea cercetărilor în vederea stabilirii cauzei probabile.

Galerie imagini

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.