Intervenții în perioada Sărbătorilor
Sursa Foto: Facebook ISU Calarasi
Pompierii militari călărășeni au fost solicitaţi să intervină la 103 de misiuni în ultimele 4 zile.
În ultimele 4 zile, echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat la 103 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 90 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor și pentru intervenţia la un accident rutier produs în localitatea Olteniţa.
În urma producerii accidentului rutier, pompierii militari din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi cu un echipaj de prim ajutor SMURD pentru salvarea a două persoane, care au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Echipajele profesioniste din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu autospeciale de stingere cu apă şi spumă, pentru lichidarea a şase incendii.
Astfel, s-a acționat la: un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din Municipiul Olteniţa, un incendiu de locuinţă produs la nivelul unui imobil din comuna Unirea (fără victime), două incendii izbucnite la autoturisme - produse în Municipiul Călăraşi zona – Policlinica 2 şi Comuna Modelu, un incendiu de locuinţă produs la nivelul unui imobil din comuna Crivăţ, cât şi un incendiu de apartament produs în Municipiul Călăraşi, strada Ştirbei Vodă (fără victime).
În această perioadă, pompierii militari profesionişti din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a şase incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în mai multe localităţi ale judeţului: Călăraşi, Tonea, Nucetu, Gălbinaşi, Mitreni, Vlad Ţepeş. În urma acestor incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere nu au fost înregistrate pagube materiale.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.