Pompierii bârlădeni au salvat o locuință din calea flăcărilor

Luni, 18 Decembrie 2023Vaslui
Sursa Foto: Facebook ISU Vaslui

Pompierii barladeni au salvat o locuinta din calea flacarilor | imaginea 1 Sâmbătă noaptea, 16 decembrie a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu două autospeciale de stingere și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje aflat într-o gospodărie din localitatea Pogonești, comuna Pogonești.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la depozitul de furaje, existând pericolul de propagare la o locuință aflată la circa doi metri de focar. Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, primul sector intervenind pentru limitarea și lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protecția locuinței și a unui adăpost de animale.

După aproximativ trei ore de lucru, incendiul a fost lichidat, pompierii reușind să salveze atât locuința, cât și adăpostul pentru animale. Nu au fost înregistrate victime. Au ars peste o sută baloți de furaje. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost lucrul cu foc deschis în spațiu deschis.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.