Voluntarul pregătit, la momentul potrivit - Respect, voluntar Florin Prună!
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
Florin Prună este un voluntar cu state vechi în cadrul pompierilor militari alexăndrineni, iar serviciul său presupune transportarea persoanelor dializate în centrele specializate din municipiul București.
La întoarcere către Alexandria, mai exact pe drumul european E70, între localitățile Văceni și Vitănești, a observat că un autoturism aflat în fața sa a părăsit brusc carosabilul, existând riscul ca acesta să se răstoarne. Și-a dat seama că ceva rău s-a întâmplat, motiv pentru care a oprit imediat mașina, alergând să vadă dacă cineva avea nevoie de ajutorul său.
Având în vedere experiența sa mare ca voluntar în cadrul echipajelor de pompieri, el încadrând adesea ambulanța SMURD din cadrul Detașamentului Alexandria, în timp ce evalua situația, a sunat imediat la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, oferind toate datele necesare alocării de forțe și mijloace de intervenție din cadrul salvatorilor.
O femeie, pasager al autoturismului, acuza dureri acute la spate, motiv pentru care voluntarul i-a aplicat un guler cervical din trusa medicală personală, pe care o are în permanență în mașină.
Până la sosirea echipajelor profesioniste, Florin s-a asigurat că nu exista riscul izbucnirii unui incendiu și a continuat să stea de vorbă cu persoana rănită pentru a o calma, fără să o miște de pe locul său pentru a nu-i produce alte traumatisme nedorite.
Acesta și-a continuat ajutorul, prin a-i sprijini pe salvatori să preia victima, care a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din Alexandria pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.
Vineri, 8 decembrie a.c., am fost martorii beneficiilor oferite de voluntariat, în special în cazul celor care aleg să parcurgă programul “Salvator din Pasiune”, care se desfășoară permanent în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Teleorman.
Este locul unde cetățenii își pot însuși cunoștințele și forma deprinderile necesare acordării primului ajutor, de a fi un sprijin real pentru comunitatea din care fac parte.
Voluntarului teleormănean, Florin Prună, i se adresează mulțumiri încă o dată pentru modul în care a ales să se implice în rezolvarea problemelor celor aflați în dificultate, pentru spiritul lui civic, altruismul și responsabilitatea față de semeni!
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.