12 incendii în 24 de ore, în județul Suceava
Joi, 11 Ianuarie 2024Suceava
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava
Sursa Foto: Facebook ISU Suceava
Opt dintre acestea au avut cauza de izbucnire generată de coșul de evacuare a fumului.
Pompierii roagă cetățenii să trateze recomandările pompierilor profesioniști cu maximă seriozitate, pentru a se proteja şi pentru a transforma propria locuinţă în cel mai sigur şi confortabil loc, atât pentru ei, cât şi pentru întreaga familie:
- coşurile, burlanele şi canalele vor fi curăţate obligatoriu cel puţin o dată pe an;
- în podul casei, coşul de fum va fi obligatoriu tencuit, pentru a nu prezenta fisuri prin care scânteile să se răspândească şi să constituie surse de aprindere;
- coşurile, burlanele şi canalele de fum vor fi izolate faţă de elementele combustibile ale pereţilor, planşeelor şi acoperişurilor.
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.