Incendiu devastator la o casă - Proprietara nonagenară a suferit arsuri

Joi, 25 Ianuarie 2024Iasi
Sursa Foto: Facebook ISU Iasi

Incendiu devastator la o casa   Proprietara nonagenara a suferit arsuri | imaginea 1 Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iași a fost anunțat prin SNUAU 112, la ora 09:16, despre producerea unui incendiu la o casă în localitatea Erbiceni.

La locul solicitării au fost direcționate două autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat din cadrul Detașamentului 1 de Pompieri Iași.

La ajungerea forțelor de intervenție la fața locului, incendiul se manifesta cu flacără la casa de locuit și la cele două anexe din imediata apropiere, iar pentru gestionarea eficientă a manevrei de lichidarea și stingere a incendiului a fost solicitată în sprijin încă o autospecială de stingere. După aproximativ 100 de minute a fost lichidat și ultimul focar de incendiu.

În urma incendiului au ars: acoperișul pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, centrala termică, diverse obiecte de mobilier și obiecte de uz casnic, cât și cele 2 anexe gospodărești. Din incendiu au fost evacuate 5 butelii de GPL.

Proprietara, în vârstă de aproximativ 96 de ani, a suferit arsuri la nivelul feței, dar în urma evaluării medicale, aceasta a refuzat transportul la spital. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost efectul termic al coșului de fum amplasat necorespunzător față de materialele combustibile.

Pompierii ieșeni vă recomandă câteva măsuri de prevenire a incendiilor la locuințe. Improvizațiile în cazul folosirii defectuoase a mijloacelor de încălzire, exploatarea necorespunzătoare a buteliilor, suprasolicitarea instalațiilor electrice, duc de cele mai multe ori la urmări foarte grave.

  • Nu folosiți sobe și alte mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum și aprinderea focului utilizându-se lichide inflamabile;
  • Nu depozitați materiale combustibile în incinta centralei termice de la subsolul locuinței;
  • Verificați coșurile de evacuare a fumului, reparați-le, izolați-le termic și curățați-le periodic;
  • Nu utilizați aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte;
  • Nu folosiți siguranțe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liță a fuzibilului calibrat;
  • Nu așezați sau păstrați butelii de gaze în apropierea oricăror surse de căldură;
  • Nu folosiți butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
  • Nu folosiți flacără pentru verificarea etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;
  • Nu încălziți cu flacără buteliile și nu le folosiți culcate, răsturnate sau înclinate;
  • Nu transvazați gazul din butelie în orice alte recipiente și nu folosiți butelii improvizate;
  • Nu lăsați mâncarea pe foc nesupravegheată;
  • Nu lăsați copiii nesupravegheați în locuință, cu lumânări aprinse, sobe, plite și/sau aparate electrice aflate în funcțiune.

ÎN ORICE SITUAŢIE DE URGENŢĂ APELAŢI NUMĂRUL UNIC “112”!

Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.

Incendiu devastator la o casa   Proprietara nonagenara a suferit arsuri | imaginea 2

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.