Incendiu violent la anexa unei gospodării
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani
Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de 4 ianuarie a.c., într-o gospodărie din localitatea Miletin. O anexă a fost cuprinsă de flăcări. Apelul de ajutor a fost făcut puțin după miezul nopții.
La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că anexa ardea în totalitate și că flăcările au cuprins și o parte din acoperișul casei.
Pompierii au acționat rapid pentru ca incendiul să nu se extindă la întregul imobil. Salvatorii au eliminat și pericolul de explozie, din interiorul anexei fiind scoasă o butelie.
Soția proprietarului a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului de la un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță. Ulterior, a refuzat transportul la spital. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Vă reamintim faptul că în sezonul rece multe dintre incendii se produc din cauza coșurilor de fum defecte, necurățate de funingine sau neprotejate termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.
Verificaţi coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.).
Curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare.
Tencuiți şi văruiți partea din pod a coşului de fum, în scopul sesizării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn).
Îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului! Păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului!
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.