NU aprindeți focul folosind lichide inflamabile!

Luni, 15 Ianuarie 2024Botosani
Sursa Foto: Facebook ISU Botosani

NU aprindeti focul folosind lichide inflamabile | imaginea 1 Un bărbat în vârstă de 36 de ani a suferit arsuri, în urma unui incendiu produs într-un atelier de reparații. S-a întâmplat miercuri, 10 ianuarie a.c., pe strada Pod de Piatră din municipiul Botoșani.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

Aceștia au constatat că ardeau bunurile din apropierea unei sobe, existând pericolul de propagare a flăcărilor la întreaga încăpere. Bărbatul era ieșit singur din interior, fiind preluat de echipajul SAJ și transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Cel mai probabil, incendiul s-a produs după ce acesta a încercat să aprindă focul cu motorină.

ℹ️ Pentru evitarea unor astfel de evenimente, pompierii vă recomandă să nu aprindeți focul cu benzină, gaz sau motorină! Vă puneți viața în pericol, dar și lucrurile pentru care ați muncit de-a lungul timpului.

Benzina, gazul sau alte lichide inflamabile nu trebuie folosite niciodată pentru aprinderea focului în sobă. Acestea sunt foarte periculoase și pot produce incendii. Aveți grijă să nu folosiți alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba!

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.