O nouă șansă pentru o familie greu încercată
Sursa Foto: Facebook ISU Teleorman
Miercuri, 7 februarie a.c., pompierii militari au intervenit rapid pentru a stinge un incendiu ce amenința casa de locuit a unei familii din localitatea Ciuperceni.
Depozitarea neadecvată a jarului/cenușei în apropierea materialelor inflamabile ar fi putut cauza o tragedie, deoarece anexa la care se manifestau flăcările se afla la doar câțiva metri distanță de locuință.
Mulțumită intervenției prompte a pompierilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, s-a reușit evitarea unui dezastru. Pompierii le-au salvat întreaga agoniseală de o viață!
Nu uitați! Siguranța comunității este prioritatea salvatorilor noștri, însă acest deziderat poate fi realizat numai prin implicarea fiecăruia dintre noi și prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Galerie imagini
Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.