Respect, Plt. adj. Lungan Stelian și Sg. maj. Ostroveanu Adrian!

Marți, 20 Februarie 2024Giurgiu
Sursa Foto: Facebook ISU Giurgiu

Respect  Plt  adj  Lungan Stelian si Sg  maj  Ostroveanu Adrian | imaginea 1 Era puțin trecut de ora 07:00, iar cei doi colegi, Stelian și Adrian, se îndreptau spre serviciu. Cunosc foarte bine DN 61 pentru că l-au străbătut de atâtea ori, dimineața.

Aproape de Letca Nouă, au văzut un autoturism oprit pe marginea drumului și un biciclist căzut în șanț. Și-au dat seama că este vorba despre un accident rutier și au alergat să vadă cum pot fi de ajutor. Biciclistul, în stare de șoc, nu se putea ridica și nici vorbi.

“Mă auziți?” l-a întrebat Adrian, iar bărbatul dădea semne că înțelege. “Suntem pompieri, vă putem ajuta. Încercați să nu vă mișcați. O să vă așezăm într-o poziție pentru a putea respira mai bine. Ambulanța este pe drum!” l-a liniștit Stelian.

Au rămas lângă el și s-au asigurat că are puls și respiră. Conștient, dar fără a putea comunica foarte bine, bărbatul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital. Totul s-a întâmplat în doar câteva minute, ce au presupus calm, viteză de reacție și o bună organizare, calitați de bază pentru un salvator.

Cei doi pompieri și-au continuat drumul spre serviciu, cu gândul la omul care a trecut, vineri dimineață, 16 februarie a.c., printr-o grea încercare și cu speranța că acesta se va recupera cât mai repede. Plt. adj. Lungan Stelian și Sg. maj. Ostroveanu Adrian sunt pompieri în cadrul Gărzii de Intervenție Roata de Jos.

 

Articolele publicate de agendapompierului.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ către articol. Orice abatere de la aceasta regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor și va fi tratată ca atare.